Hotel Medieval


Istoria cetatilor de la Alba Iulia



Hotel MedievalOrasul Alba Iulia este printre putinele localitati cu o istorie continua din cele mai vechi timpuri si pana in prezent. Existenta de aproape doua mii de ani a Albei Iulia este legata de istoria fortificatiilor edificate aici de-a lungul secolelor.
Prima cetate ridicata, la Apulum, pe locul actualului oras a fost castrul roman construit de catre legiunea a XIII-a Gemina, in anul 106. Fortificatia a fost ridicata in mijlocul sistemului defensiv al Daciei, la intersectia principalelor cai de comunicatie si in relativa apropiere a districtului aurifer al Muntilor Apuseni. Legiunea si-a stabilit aici efectivele militare timp de 16 decenii, dupa care intre anii 271-275 acesta s-a retras din Dacia.
Vechea asezare romana Apulum a continuat sa existe si in urmatoarele secole, castrul roman fiind folosit de catre populatia autohtona pentru a se apara de migratori. De-a lungul Evului Mediu cetatea medievala a fost supusa mai multor atacuri care au dus la distrugerea partiala a zidurilor cetatii. Datorita evolutiei tacticii militare, sistemul defensiv trebuia adaptat cerintelor vremii. Astfel, vechii cetatii i s-au adus multiple imbunatatiri, pastrandu-i-se dimensiunea si forma.
O alta etapa importanta in evolutia cetatii incepe o data cu domnia principelui Gabriel Bethlen (1613-1629), care a hotarat construirea a patru bastioane din caramida. În cele din urma, au fost ridicate doar doua, Bastionul Sasilor si Bastionul Bethlen.
La sfarsitul secolui al XVII-lea, Transilvania va trece sub stapanire austriaca in urma semnarii tratatului de la Karlovitz din anul 1699. Conform acestui tratat, principele Transilvaniei, Mihail Apaffy, este nevoit sa cedeze cetatea autoritatilor austriece. Pentru intarirea stapanirii habsburgice in Transilvania si apararea granitelor imperiului de invaziile turcesti, autoritatile habsburgice hotarasc in anul 1704, sa construiasca la Alba Iulia cetatea bastionara de tip Vauban.
Aceasta a fost proiectata de arhitectul militar Giovanni Morando Visconti, conform caracteristicilor sistemului de fortificatii bastionare de tip Vauban. Lucrarile de constructie s-au desfasurat intre anii 1715-1738, ridicandu-se astfel o fortificatie impunatoare care se intinde pe o suprafata de aproximativ 110 ha. Cetatea Alba Carolina este cea mai reprezentativa si mai bine pastrata cetate de tip Vauban din Sud-Est-ul Europei. Daca in secolul al XVIII-lea aceasta era cunoscuta pentru importantul sau rol militar, in prezent cetatea a devenit o destinatie culturala turistica, renumita atat pentru vizitatorii din tara cat si din strainatate.
In urma lucrarilor de restaurare si conservare realizate in ultimii ani, fortificatia a fost pusa in valoare, fiind inclusa in circuitul turistic. În acest sens, cetatea Alba Carolina a fost impartita in mai multe trasee turistice: Traseul celor Trei Fortificatii, Traseul Eroii Neamului Romanesc, Traseul Portilor, Traseul Sudic si Traseul Nordic. În cadrul acestor trasee turistice au fost incluse atat elementele defensive ale cetatii de tip Vauban cat si cladirile cu valoare istorica din interiorul acesteia.










Rezervari online